marți, 14 martie 2017

Forgotten people

Ascult Românii au talent, ascult cu nesaţ. Din senin apare Tudorel Popa, un om, cu o faţă blândă şi cumva comică, are inocenţa omului care nu ştie ironia sau sarcasmul. M-a făcut să plâng şi m-a făcut să plâng prin simplitatea şi bunătatea pe care le are înăscute şi de care nu cred că este conştient. Tudorel mi-a adus aminte de colegul meu din liceu, Costi, şi el de la casa de copii, şi el talentat, însă nu în ale imitaţiei, ci în ale muzicii. Pe Costi l-am uitat, atunci când am început să merg acasă la ai mei, o dată pe an.. Asta fiind la 4 ani după ce am terminat facultatea. Câte aş putea să va spun şi de Costi, însă cu ce folos. Tot vom râde de oamenii mai slabi, tot vom râde de incultură (fondată fiind), tot vom uita să ne mai sunăm bunicii pe care încă îi avem, sau să ne vizităm părinţii care sunt la 300 km distanţă, tot vom arunca ironii şi sarcasme pe ici pe colo... Aşa că ce folos să va spun că pe Costi îl "vrăjeam"cu o Cola sau lapte să mă viziteze, sau că ne cânta mereu, cu ce folos cititorule? Cert este că râd de oamenii care spun "juruliu" de emoţii sau din incultură, însă nu o fac cu nici un dram de sarcasm sau răutate, și totuși am mustrări de conştiinţă şi ştiu că nu am nici un drept să râd de nimeni.

I was wearing Terra Nova t-shirt, Zaful necklace, Oasap sunglasses, Adidas sneakers, No name skirt jacket and backpack.













Today's motto: "Sometimes people are beautiful. 
Not in looks.
Not in what they say.
Just in what they are."

I listen to Romanians got talent, avidly listening to this show. Out of nowhere appears this guy, Tudorel Popa, a man with a gentle face and somehow comical figures , he has the innocent man's face who doesn't know the irony or sarcasm. He made me cry and he did that just through his simplicity and his innate goodness that he had, but he wasn't conscious that he has them. Tudorel reminded me of my high school classmate, Costi, who also grew up in an orphanage, also a talented person, but not in sounds imitation, but in music. Costi, whom I forgot when I started going home once a year..
That being about 4 years after I graduated the University.
   How many things I could tell you about Costi, but for what use?..  We would still laugh at weak people, we would still laugh at illiteracy (founded or not), we would still "forget" to call our alive grandparents, or visit our parents who are living 300 km away, we would still let slip some irony and sarcasm here and there... So what's the use to say that Costi loved Coca -Cola or milk, and I would buy some, for him to visit me, and he would always sing to us, what's the use dear reader? The fact is that I laugh at people who misspell a word in a TV show, because they are emotional or ignorant, but I don't do it in a mean way, with sarcasm or malice. Still, somehow I feel the remorses and I do know, that I don't have any rights to laugh at anyone.

sâmbătă, 11 martie 2017

Black mask review

Sorry for this, but this post will be in my mater language,Romanian since it's a review of a the peel-off black mask , but one made here, locally with natural ingredients.

Salutare tuturor.
   M-am decis să fac review măştii negre, întrucât eu sunt mulţumită de rezultat şi am văzut că este mare nebunie cu ea. Nu mulţi sunt cei care ştiu, dar eu iubesc să folosesc produse cât mai naturale, şi dacă se poate şi cât mai locale. Nu stau bine la capitolul răbdare, iar aşteptarea mă omoară. Uite aşa am descoperit-o pe Monica Herban, un om, care m-a cucerit de la primul schimb de cuvinte.
   Despre produsele ei pot spune că sunt minunate, am folosit multe din ele: scruburi, săpunuri, crema de faţă, ceară pentru barbă (că este necesară uneori, când am barba rebelă.. glumesc, era pentru iubitul meu :)))) sarea de baie şi acum aceasta masca neagră. Am vazut ca mai are şi alte produse, precum balsamuri de buze sau uleiuri de masaj. Pot spune că mi-am prins puţin urechile în procesul de bain marie, însă restul procesului de preparare este super uşor. Şi da, masca o prepari singur, pentru că poţi, Monica îţi da toate detaliile necesare. :)
  După cum spuneam joviala Monica, prepară produsele în 2 - 3 zile, şi uneori dacă este necesar primeşti instrucţiuni de folosire, în scris ca în cazul măştii negre, sau verbale în cazul altor produse. Recomand cu căldură produsele ei, naturale, lucrate cu drag şi voie bună, la preţuri mai mult decât accesibile şi livrate cu o energie pozitivă şi zâmbete. Toate produsele ei au mirosuri delicioase şi calitate pe măsură.














Nu ştiu dacă am reuşit să surprind foarte bine în poze efectul măştii, însă să ştiţi că eu sunt mulţumită de ea. Sper că v-a plăcut postul şi că l-aţi găsit util. Recomand cu tărie produsele naturale şi cele făcute de Monica, cred că trebuie să avem grijă de tenul nostru. Pe curând, Mihaela

marți, 7 martie 2017

Zaful spring 2017 Promotion

   Ohhhh, a venit primăvara, ce fericire. Am început o nouă colaborare cu Zaful, până acum toate bune. Am avut o comandă destul de maricică, şi în mare sunt mulţumită de produse. În postarea ce urmează, o să vedeţi ce mi-am comandat. Ori...hai că va voi spune ce m-a încântat tare mult, cum ar fi bijuteriile, un set de 5 inele absolut minunate. De asemenea am primit şi 2 lanţuri, care arată exact ca în poza de pe site-ul lor, le iubesc.
   Un lucru nu a ieşit cum era plănuit, rochiţa cu mărime "universală". Această decizie, nu chiar isteaţă, de a comandă o rochiţă de mărime "universală" nu a fost sclipirea zilei, întrucât ea trebuie să-mi vină mie bine cât şi unei fete ce poartă XL (înainte de a comanda, verifică detaliile, să vezi mărimile în cm). Dar, datorită acestei neatenţii, am învăţat o lecţie preţioasă,. Sunt mulţumită de produsele celor de la Zaful, iar vina îmi aparţine, pentru că nu am citit detaliile aferente rochiţei cu mărimea "universală". Va las să va lămuriţi singuri de calitatea produselor prin pozele de mai jos

I was wearing Zaful necklace, Zaful rings, Zaful scarf, American Eagle dress, Mango jacket, Koton purse and no name shoes


















   Ohhhh spring is here, such a delight. I started a new fun collaboration with Zaful, so far so good. I had quite a big order, and over all i'm pleased with the products. In the post above you saw , what I've ordered. Or.. just let me tell you what made me very happy, like the jewelries, the set of 5 amazing rings and the 2 necklaces that are just as you see them on Zaful's pictures, I love them.
   One thing that didn't go as planed, is the "one size" dress. The not too smart pick when it comes to clothes, are the "one size" products (they have to fit an S person but also an XL person), before ordering, check the details. This is how I've learned a valuable lesson, always read all the details before ordering. I'm pleased with the products, though it's my fault for not reading all Zaful's DETAILS field. Further i'll let the picture tell you the story.