Tough gangsta spirit

E noapte, stelele sunt uimitor de frumoase şi Robbie Williams îmi urlă în urechi. Sunt bine, trebuie să fiu, pentru ceea ce mă aşteaptă acasă. Stelele, îmi aduc aminte de vacanţele cu ai mei. când eu, tata şi frate-miu, mergeam să vizităm cei mai fain bunici din tot universul. Mergeam la ei cu trenul, făceam în jur de 16h, aşa că noaptea şi stelele erau cele mai interesante atracţii. Tata, mereu ne zicea că trenul vorbeşte cu noi şi zice "te duc, te aduc" plus că ne plăcea cu el, că ne lua dulciuri de la vânzătorii ambulanţi de pe tren. Acum, merg singură acasă, ce setiment bizar...îmi este dor de călătoriile în familie, însă acum suntem toţi, oameni mari şi nu mai putem cumva împărţi acelaşi loc. Avem tabieturi şi opinii diferite atunci când spunem "vacanţă". Când s-au schimbat lucrurile aşa mult, când am pierdut bucuria, şi când s-a produs o prăpastie între noi? Realizezi că nu mai eşti copil, atunci când mergi la înmormântări, una după alta, atunci când, oamenii cu care ai crescut sau te-au crescut dispar treptat din viaţă ta. Atunci vezi, că toţi te-au influenţat cumva şi că fiecare a însemnat mai mult decât credeai pentru tine. Iubeam faptul că am un neam atât de extins, acum urăsc acest lucru, pentru că a pierde oameni este insuportabil de trist, şi mersul la astfel de evnimente singură este cu atât mai dureros. Familia mea, este împrăştiată în toate colţurile lumii, şi abia acum simt cum distanţa poate fi copleşitoare şi chiar o piatră grea pe inima. Dar atunci când mă simt copleşită de viaţă îmi iau atitudinea de "gangsterita" si totul devine tolerabil.

I was wearing Bershka necklace, Levi's DIY shorts, Champion sneakers, no name backpack and shirt.

Today's motto: “She was not alone in her respect for him. Because he is more than a boss to people. He’s a religion for non-believers.” 

It's dark, the stars are amazing and Robbie Williams screams in my years. I'm fine, I have to be, for what waits me home..The stars remembered me about our vacations, when me, bro and paps were going to visit the best grandparents in the whole universe. We went there by train, this took us about 16 h, so the night and the stars were the best thing to see. Paps was saying always that the train is saying "i send you, i bring you" and he would always buy us sweets and things sold by people in the trains.
Now i'm going home alone, such a strange  feeling, I miss the family trips, but we are all grownups and we just don t know how to be ok all in the same place. We have different habits and opinions when we say "vacation". When did my life changed so dramatically, when did I lost all the fun, when the gap expanded so much?
You realize that you aren't a child anymore, when you have funerals one by one, when the people that raised you or you grow with, just disappear from your life. Now you see, now that every one of them had an influence and every one of them really meant something to you. I used to love the fact that I have such a large family, now I hate it, because losing people is the worst thing can happen and being alone to the funerals is maybe worst. My family is spread all around the world, and now I see how distance can be such a big deal and such a heavy rock for my soul. Whenever I feel lost I tend to use my tough gangsta spirit.