vineri, 14 aprilie 2017

Time to change, change the prefix.

De ceva timp, mă tot confrunt cu ideea de îmbătrânit. Anul acesta schimb prefixul, şi acest lucru mă îngrozeşte, pentru că cine sunt, este în contradicţie cu cine mi-am propus să fiu, încă din copilărie.. Dar oare câţi reuşim să fim cine ne-am propus? Cred că ne pierdem pe drum, sau poate găsim doar o alee mai înflorită pe care ne rătăcim. Alt bai cu care mă confrunt este problema ridurilor. Pe faţa mea au apărut de ceva vreme riduri de expresie, care până nu demult, mă amuzau şi le iubeam. Însă acum când realizez că oamenii le numesc, urme ale procesului de îmbătrânire, m-am cam panicat. Sunt o fire expresivă, prea expresivă..iar chipul meu şi când este inexpresiv nu ezită să spună o poveste conturată de diferitele expresii faciale care m-au definit de-a lungul timpul.
Dar gata cu subiectul asta plicticos şi enervant, să trecem şi la shopping, că parcă şi despre asta e blogul meu, nu?În urma unei colaborări recente, mi-am achiziţionat de la Rosegal nişte produse de care sunt mai mult decât mulţumită. O parte din produse am apucat să le pozez, iar restul aşteaptă cuminţi în dulap.
P.s have you heard about Rosegal spring 2017 Promotion ?

I was wearing Rosegal necklaces, Rosegal purse, Rosegal cat ring, Rosegal fish bone ring, Bershka skirt, Atmosphere jacket, One blouse,  and gift boots, for which I must say thanks to my friend Claudia!:)













Today's quote: "It depends on you whether you want wrinkles or dimples on your face."

   For some time I'm facing the idea of ​​aging. This year I'll change the prefix, this terrifies me and that's because who I am it's in contradiction with who I always have dreamed to become since I was a child. But how many of us manage to be who they have dreamed of? I think we get lost on the way, because we wonder on alleys with blooming trees. Another issue that I face is the problem of wrinkles. Some time ago expression wrinkles have appeared on my face, which, until recently I found them amusing and lovable. But now that I realize that the people call them traces of the aging process, I'm a little panicked. I am an expressive, too expressive person, and my face even when it's inexpressive does not hesitate to tell a story outlined by the different facial expressions that have defined me over time.
   But enough with that boring and annoying topic, let's talk about shopping, that's one of the topics, my blog is about, isn't it? Following a recent collaboration, I bought from Rosegal some products that I'm more than satisfied with. Some of the products I've taken hold of are in this post, but the rest are still waiting in the closet.

2 comentarii:

  1. Sarbatori fericite!

    Xoxo, Victoria

    https://fashionstylebeautyandmore.blogspot.ca/

    RăspundețiȘtergere
  2. These clothes look good, I think I can buy my wife

    Bill
    http://www.evwedding.com/

    RăspundețiȘtergere

Thank you very much for passing by and for your opinion.Hope you will come back soon. Have a wonderful day!