vineri, 7 octombrie 2016

Disconnection 100%

   Te saturi de rutina zilnică, de aceleaşi fete mohorâte, aceleaşi bârfe, aceleaşi întrebări, glumele neschimbate, de nemulţumirile tale şi ale celor din jur şi pur şi simplu îţi bagi cracii, ca să zic aşa şi pleci. Nu ai bani de concediu, dar îţi pasă? Are el, şi te ajută, pentru că aveţi nevoie de o deconectare,e timpul să te pui pe primul plan, să va pui pe primul plan şi să faceţi ceva ce vă doriţi. Şi uite-ne cum am plecat în concediu, în ţară desigur, pentru că România e frumoasă.
   Nu credeam că mă pot deconecta 100% de tot ce mă frământă, şi nu am băgat de seama că am făcut-o, decât atunci când m-am întors acasă, Duminică, şi grimasă de tristeţe, frustrare sau nemulţumire mi-a reapărut. Încă nu ştiu ce din viaţă mea mă nemulţumeşte, dar sper să descopăr. Revenind la partea frumoasă, pot spune că Sibiul, cel mic şi cochet cum îl văd eu, este un oraş în care liniştea te prinde din urmă.
    Recomand plimbările prin centru, sau pe străduţele lor pline de turişti şi clădiri cu arhitectură frumoasă, Muzeul satului şi Zoo, sunt şi ele pe lista (admit, nu sunt fană a animalelor în captivitate, însă curiozitatea m-a mânat să merg şi eu la Zoo). Pe seară am fost la Mustache, un bar plin de mustăţi şi umor, este aşa mai hipsterish, dar mi-a plăcut enorm iar dimineţile le petreceam la cafeneaua Hug the mug, care este un fel de Starbucks, dar nu aşa comercial. Turnul cu ceas a fost primul obiectiv vizitat, au mai rămas de vizitat muzeul Brukenthal...ahhh am uitat de mică expoziţie de reptile şi adorabilul magazin de antichităţi, unde parcă m-am revăzut la bunici sau acasă ascultând la combină Abba de pe casetă.

I was wearing Zaful dress, C&A jeans, no name bag, Converse shoes, C&A necklace and hand made colorful necklace, RayBan sunglasses 




My lovely dress from Zaful was the best choice to wear when I've visited the national village museum from Sibiu.











                                    Today's thoughts: “Tradition is a guide and not a jailer.”

You get tired of the daily routine, the same gloomy faces, same gossips, the same questions, same smoked jokes, sick and tired of your or the ones around grievances, you simply want to say fuck it, i'm out, and to leave. No money for holidays, but do you care? He has some economies and he'll help you, because you need a disconnection, it's time to put yourself first,  to put you two first and to do something you want. And look at us, we are on the road already, we'll discover our country, because Romania is beautiful.
   I thought I could't disconnect 100% of all whats bothering me, and I didn't noticed that I did that, until when I returned home Sunday, and the grimace of sadness, frustration or discontent resurfaced me. Still I do not know what displeases me in my life, but I hope to find out. Turning on the bright side, I can say that Sibiu, as small and cozy as I see it, it's a city where silence catches you in the end.
    I recommend the downtown walks, or the streets full of tourists and buildings with beautiful architecture, National Village Museum or the Zoo, are also on the list (I must admit, I'm not a fan of captive animals, but curiosity made me do a ride to the Zoo). For a good wine I recommend Mustache bar, which is full of mustaches and humor, is so hipster-ish, but I liked it enormously, mornings are great to be spent at the Hug Mug Café, which is kind of a Starbucks, but not so commercial. The clock tower was the first target visited, we didn't visit Brukenthal though.. ahhh I forgot the small reptiles exhibition and the adorable antique shop, where I reviewed my grandparents home and also me listening to Abba on a tape cassette home with my family.

2 comentarii:

Thank you very much for passing by and for your opinion.Hope you will come back soon. Have a wonderful day!